Societatea pentru Consum Responsabil lansează o colecție de jocuri de masă și de simulare pe teme de mediu și un ghid care îndrumă alți educatori pe calea inovației în educația pentru sustenabilitate. Aceste instrumente educaționale au fost create în cadrul proiectului european “K2Games – Learning by playing” și sunt puse la dispoziție în mod gratuit, în limba română și alte 4 limbi europene.

Timp de 2 ani și jumătate, mai mult de 25 de persoane din România și alte 3 țări europene au lucrat la dezvoltarea a 2 jocuri de masă, 5 jocuri de simulare și a ghidului K2 Games pentru educatori, care sunt puse gratuit la dispoziția publicului începând cu luna aprilie în format print & play prin accesarea site-ului: http://k2games.info/games. Jocurile pot fi utilizate atât în contexte non-formale și informale, precum și pentru a sprijini activitatea profesorilor în cadrul formal.

Creșterea gradului de conștientizare cu privire la mizele sustenabilității nu e îndeajuns, însă echiparea tinerilor cu competențele necesare pentru a contribui  prin acțiuni concrete la dezvoltarea durabilă ar putea face o diferență. Proiectul K2Games a fost creat exact cu această intenție și aduce o perspectivă inovatoare asupra educației pentru sustenabilitate.

Natalia Ciobanu, coordonatoarea proiectului: “Printr-o serie de resurse de tip open-source, K2Games susține și încurajează lucrătorii de tineret din România și de pretutindeni să folosească și să creeze jocuri inovative ca instrumente educaționale alternative, eficiente și distractive care să contribuie la dezvoltarea unor comportamente pentru un trai sustenabil în rândul comunității tinerilor. Jocurile dezvoltate în acest proiect acoperă doar o parte din numeroasele probleme cu care ne confruntăm în zilele noastre, însă ele sunt dovadă că educația pentru sustenabilitate poate avea simultan și conținut relevant, și formă atractivă. De aceea punem la dispoziție și ghidul care să sprijine educatorii în dezvoltarea propriilor jocuri. Tematicile surprinse de K2Games sunt: schimbările climatice, calitatea aerului în orașe, gestiunea deșeurilor, consumul de hrană și utilizarea excesivă a ambalajelor alimentare, implementarea politicilor de mediu la nivel urban, spații verzi în orașe, cooperarea sistemică la nivel de municipalitate, dezvoltare urbană prin cetățenie activă.

Mai multe detalii despre proiect, jocuri, ghid și parteneri sunt disponibile pe site-ul proiectului K2Games – Learning by playing: www.K2Games.info

Proiectul “K2 Games – Learning by playing” este un proiect coordonat de Societatea pentru Consum Responsabil și implementat împreună cu alți 3 parteneri din Germania, Italia și Lituania. Proiectul a fost cofinanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+.

Pentru detalii suplimentare, sunați la 0752.224.266, Diana Ioana Călin.