Programul național de educație muzicală BeatAgora anunță deschiderea celei de-a doua ediții a Concursului Național de Chitară Solo – BeatAgora, competiție dedicată tinerilor muzicieni din liceele din România. Concursul va avea loc în perioada 12 ianuarie – 8 februarie 2026 și își propune să ofere adolescenților pasionați de chitară ocazia de a-și afla vocea artistică și de a-și prezenta talentul într-un cadru competitiv și creativ. Participarea este gratuită.
BeatAgora este un program național alternativ de educație muzicală inițiat de Zoli Toth împreună cu BRD Groupe Société Générale și cu sprijinul Ministerul Educației și Cercetării. Programul promovează rolul muzicii în dezvoltarea armonioasă a noilor generații și își propune să stimuleze interesul tinerilor pentru muzică, să încurajeze creativitatea și să sprijine formarea de trupe noi la nivel local.
Prima ediție a competiției a reunit tineri chitariști din mai multe orașe din țară, iar interpretările lor au demonstrat interesul crescut al elevilor pentru muzică și dorința de exprimare artistică prin intermediul instrumentului.
Pentru înscrierea în cadrul Concursului Național de Chitară Solo – BeatAgora – ediția a II-a, elevii de liceu sunt invitați să trimită înregistrări video cu durata cuprinsă între 2 și 5 minute, care să includă un moment de improvizație solo. Sunt acceptate atât compoziții proprii, cât și interpretări de tip cover. Înscrierile se fac prin completarea formularului de aici: https://forms.gle/ggMEPZ6z4j2jo4ii9
Materialele înscrise vor fi evaluate de un juriu format din chitariști recunoscuți ai industriei muzicale din România, pe baza criteriilor de tehnică instrumentală, precizie și claritate a execuției, expresivitate, muzicalitate, creativitate, calitatea improvizației și coerența interpretării cu backing track-ul, acolo unde acesta este utilizat.
În cadrul Concursului Național de Chitară Solo – BeatAgora – ediția a II-a, vor fi acordate următoarele premii:
- Premiul I: 1.500 RON + Diplomă
- Premiul II: 1.000 RON + Diplomă
- Premiul III: 800 RON + Diplomă
Câștigătorii vor avea, de asemenea, oportunitatea de a performa live, alături de o formație, în cadrul unui eveniment organizat de BeatAgora.
Termenul limită pentru înscriere este 8 februarie 2026. Detalii complete despre regulament, cerințele tehnice și calendarul competiției sunt disponibile pe pagina oficială a proiectului, https://www.beatagora.ro.
Concursul Național de Chitară Solo – BeatAgora – ediția a II-a face parte din seria de inițiative prin care BeatAgora își propune să transforme liceele din România în spații vii de creație muzicală, în care elevii pot explora, performa și colabora, contribuind la formarea unei noi generații de artiști, conectați la comunitățile lor și la scena muzicală contemporană.

Despre BeatAgora
BeatAgora este un program național de educație muzicală care își propune ca fiecare copil și tânăr din România să aibă o șansă reală de a pune mâna pe un instrument muzical și de a beneficia de resurse educaționale și experiențe artistice relevante. Programul urmărește revitalizarea educației muzicale din liceele românești și apropierea acesteia de standardele europene, prin acces la instrumente, spații de repetiție și contexte reale de performare.
Până la finalul anului 2028, BeatAgora își propune să fie prezent în 50 de licee din 50 de orașe din România și să contribuie la formarea a 50 de trupe, construind o comunitate națională de tineri muzicieni, profesori și parteneri care cred în puterea educației prin muzică.
Sursă și imagine: Overground, via iTeach
