Fii bursier unSettled și participă la festivalul ideilor de la Sighet în iulie 2020.

Bursele unSettled fac parte din proiectul Learning from the Past to Build the Future. Proiectul este derulat în perioada octombrie 2019 – iulie 2020 de către Freedom House Romania, în parteneriat cu organizațiile civice Fundația Academia Civică,  Geeks for Democracy, Apulum, Funky Citizens și susținut de Radio Europa Libera și rețeaua de presă locală PressHub – formată din 26 de publicații locale independente.

Freedom House România dorește prin aceste burse crearea unui mediu în care tinerii pasionați de domeniile lor de studiu să se angajeze într-un schimb de idei dincolo ariile imediate de expertiză. Într-un program extrem de complex, desfășurat pe parcursul a 7 zile, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu artiști, personalități din mediul cultural, istorici și cercetători. Se va desfășura o serie de ateliere artistice, dezbateri, proiecții de film și sesiuni de tip bibliotecă vie cu oameni care au experimentat provocările comunismului.

Cui se adresează?
Bursele sunt gândite pentru studenții la licență din orice domeniu de studiu (istorie, medicină, arte, științele educației, științe politice, filosofie, drept, economie, relații internaționale, literatură, limbi străine, muzică, inginerie, matematică, agricultură etc.).

Profilul studentului

  • dorință de învățare;
  • minte deschisă și flexibilitate în interacțiunea cu studenți din alte medii academice;
  • cunoașterea limbii engleze este un avantaj;
  • curiozitate și determinare.

Înscrie-te pe unsettled.freedomhouse.ro până pe data de 15 decembrie și fi unul dintre cei 150 de bursieri care vor petrece 7 zile la Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației.

Sursa: https://freedomhouse.ro/stiri/evenimente