UNICEF are plăcerea de a vă invita și în acest an, cu ocazia Zilei internaționale a drepturilor copilului, la „Cea mai mare lecție din lume” („World Largest Lesson”). Ziua internațională a drepturilor copilului este aniversată pe 20 noiembrie, când a fost adoptată Convenția cu privire la drepturile copilului, cel mai ratificat tratat în domeniul drepturilor omului, semnat de 196 de state care au promis să apere drepturile copiilor. Tratatul a fost ratificat de România încă din anul 1990.
Vă invităm cu drag să vă alăturați inițiativei UNICEF ”Cea mai mare lecție din lume” și să realizați, împreună cu elevii dumneavoastră, o activitate de educație despre acțiunile colective pe care le putem desfășura pentru prevenirea și diminuarea efectelor negative ale poluării, în special cea care afectează sursele de apă, o temă de mare interes atât pentru tineri, cât și pentru adulți.
Planul de lecție pe care vi-l propunem este menit să stimuleze creativitatea și participarea activă a elevilor. Durata recomandată a lecției este de aproximativ 60 de minute, aceasta putând fi desfășurată atât în școli, cât și în spații extrașcolare. Lecția poate fi organizată de către orice profesor, indiferent de disciplina predată, putând fi de asemenea adaptată și pentru elevi din clase mai mici.
Pentru a participa la ediția din acest an a celei mai mari lecții din lume, vă invităm, începând de pe data de 15 noiembrie 2023, să accesați linkul www.qie.ro/drepturilecopilului
După încheierea lecției, vă rugăm să reveniți pe linkul www.qie.ro/drepturilecopilului
Lecția poate fi desfășurată în perioada 15-22 noiembrie 2023. Vă încurajăm să contribuiți la o participare cât mai mare a colegilor din învățământ care nu au primit pe e-mail invitația de participare, împărtășind cu aceștia linkul de înscriere.
Sursa: echipa UNICEF în România, via iTeach. Imagine: qie.ro/drepturilecopilului/