Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare în Carieră (DCOC), vine în întâmpinarea nevoii de informare corectă și coerentă și de suport a elevilor din ani terminali din București și din țară, prin organizarea Școlii Altfel UB.
Programul, adaptat acestei perioade, constă în sesiuni de prezentare / informare și vizite organizate în campusuri și facultăți ale UB. Astfel, formatul evenimentelor derulate în cadrul proiectului va fi exclusiv online, păstrând în acest mod toate normele de siguranță necesare contextului actual și menținând calitatea educației, prin susținerea unei alegeri informate a traseului educațional și a carierei potrivite.
Programul evenimentelor din cadrul ediției din 2021 a Școlii Altfel:
Primele două sesiuni online, deschise pentru peste 200 de elevi, consilieri școlari și profesori de liceu, vor avea loc în perioada 23-24 februarie 2021, începând cu ora 15:00. În cadrul celor două reuniuni, se va face o scurtă prezentare a Universității din București, urmată de cea a serviciilor oferite de Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră, susținută de unul dintre psihologii DCOC. În partea a doua a întâlnirilor, vor avea loc prezentări ale facultăților, iar la final va exista o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.
Pentru prima zi, marți, 23 februarie 2021, organizatorii au programat întâlniri cu reprezentanții următoarelor facultăți: Drept, Geografie, Litere, precum și Limbi și Literaturi Străine. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți și reprezentanți ai Asociației Studenților de la Geografie (ASG-UB), European Law Students’ Association (ELSA) și ai Asociației Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS).
Miercuri, 24 februarie 2021, liceenii din clasele a XII-a vor interacționa cu reprezentanți ai Facultății de Istorie, Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Facultății de Științe Politice, precum și cu membri ai Asociației Studenților la Sociologie și Asistență Socială (ASSAS) și ai Asociației Studenților în Științe Politice.
Mai multe informații și înscrieri: pagina UB
Pagina FB: facebook.com/DepartamentuldeConsilieresiOrientarepentruCariera
Sursa: newsletter UB Imagine: Universitatea din București