Asociaţia Da’DeCe și Muzeul Municipiului București au pregătit pentru cei mici – și nu numai – primul joc online inspirat de istoria și patrimoniul Bucureștiului!

Timpurești. Călător prin București, primul joc digital educativ bazat pe elemente de patrimoniu al Bucureștilor de ieri și de azi, poate fi acum jucat gratuit online – călătoria începe aici: https://timpuresti.asociatiadadece.ro

Cu un scenariu original și ludic și o interfață grafică atractivă, bazată pe ilustrații inspirate pe documente și imagini de arhivă, Timpurești este o călătorie în timp, prin patru epoci istorice, o întâlnire cu personaje și locuri emblematice ale orașului, dar și cu multe răsturnări de situație.

Timpurești. Călător prin București este rezultatul proiectului pilot de educație prin cultură ApasăPLAY! ce și-a propus să producă o aplicație digitală educativă, inedită în spațiul românesc, bazată pe o echipă interdisciplinară, documentație de arhivă, principii ale educației active și creații originale (scriere creativă, design grafic & ilustrație, creație sonoră). Ilustrațiile sunt realizate de Maria Surducan, iar scenariul jocului este scris de Iulia Iordan și Veronica Leca.

Prin elemente artistice și digitale, jocul își propune să valorifice elemente de patrimoniu semnificative pentru istoria orașului, precum obiecte din colecțiile Muzeului Municipiului București sau alte clădiri aflate în centrul orașului, nume de străzi sau de personalități, legende urbane.

Jocul este construit sub forma unei călătorii, un quest cu mai multe etape și sarcini-mistere de rezolvat, prin care copiii între 8 și 99 de ani+ pot să (re)descopere și să se familiarizeze cu istoria orașului și nu în ultimul rând, să devină astfel mai conștienți și sensibili în legătură cu patrimoniul, dar și în relația personală cu orașul. Fiecare etapă corespunde unui spațiu diferit: o casă memorială, un muzeu, o clădire publică de patrimoniu, o stradă care are o semnificație specială pentru istoria orașului sau care poartă numele unei personalități relevante din aceleași motive.

 Timpurești. Călător prin București are un game design simplu, accesibil, prietenos și este disponibil online, putând fi accesat gratuit cu ajutorul internetului de pe orice suport digital: telefon, tabletă, computer. Jocul a fost conceput în special pentru copiii de peste 8 ani, dar poate fi accesat de publicul larg, folosit în contexte educative (școală, ateliere etc.) sau de petrecerea timpului liber și poate fi și un reper care să-i inspire pe copii sau alte echipe, să creeze jocuri similare, care să îmbine educația, digitalul/noile media și plăcerea jocului.

* * *

Jocul digital educațional Timpurești. Călător prin București face parte din proiectul de educație prin cultură ApasăPLAY!, conceput de Asociația DaDeCe și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.

Sursă și imagini: Asociația DaDeCe (via Institutul pentru Educație)