Universitatea din București anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Școlii de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh). Timp de două săptămâni, în perioada 22 august – 5 septembrie 2024, peste 60 de elevi de liceu pasionați de știință și 30 de profesori de științe vor avea ocazia să colaboreze cu cercetători de renume pentru a explora tema centrală a evenimentului, „Știința pentru pace și securitate”, în laboratoarele pe de Platforma de cercetare de la Măgurele (Ilfov) și în Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”. Ediția din acest an MSciTeh aniversează împlinirea a 70 de ani de la înființarea Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN).

MSciTeh le oferă elevilor o experiență educativă unică, utilă în alegerea unei direcții de studiu după încheierea liceului. Anul acesta, școala propune 16 teme care combină învățarea teoretică cu activități practice în laboratoarele de cercetare de pe Platforma de cercetare de la Măgurele. Elevii vor lucra alături de experți în domeniu și vor dezvolta proiecte inovatoare ce țin de înțelegerea lumii în care trăim, găsirea de soluții pentru probleme actuale sau pentru probleme cu care omenirea se poate confrunta în viitor și vor putea avea inițiative tehnologice inovatoare ce ne vor permite să trăim într-o lume mai bună și mai sigură.

Profesorii participanți vor avea ocazia să asiste la sesiuni de pregătire în Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului” și în laboratoarele pe de platforma de cercetare de la Măgurele, asistați de cercetători din domeniile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) și de experți în educație. Ei vor aplica metode transdisciplinare și interactive de lucru cu elevii, cu scopul de a le stârni interesul și de a le alimenta curiozitatea despre științele lumii moderne, urmărind, astfel, să-i încurajeze spre urmarea unei cariere care să includă, în cât mai mare măsură, știința în toate aspectele ei.

Detalii cu privire la temele abordate la ediția din acest an a MSciTeh pot fi consultate la https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro/.

Pentru elevii de liceu

Perioadă: 22 august – 5 septembrie
Număr total disponibil de locuri: 50 – 60
Număr de locuri cu bursă integrală : 30 – 40
Taxă de participare (pentru locurile cu bursă parțială): 2300 lei
Perioadă de înscriere: 1 iunie – 15 iulie

Pentru profesori

Perioadă: 29 august – 5 septembrie
Număr total disponibil de locuri: 30 – 40
Număr de locuri cu bursă : 10 – 15
Număr de participanți din străinătate : 10
Taxă de participare (pentru locurile cu bursă parțială): 1250 lei
Perioadă de înscriere: 1 iunie – 15 iulie

Înscrierile sunt deschise până pe 15 iulie 2024. Consultați condițiile și accesați formularele de înscriere pe pagina dedicată: https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro/.

Sursa: Universitatea din București