Simplon România, organizație non-profit care dezvoltă programe educaționale pentru copii și adulți, anunță lansarea celei de-a 4-a ediții a proiectului Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare. Programul își propune să ofere șansa copiilor cu oportunități limitate de a face față cererilor pieței muncii din viitor, prin dezvoltarea unor competențe cheie. Astfel, participanții cursurilor își vor putea descoperi pasiunile, vor căpăta noțiuni de educație financiară și își vor dezvolta competențe tehnice și abilități de prospectare a viitoarei cariere.

Future Ready 4.0 se desfășoară la nivel național, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024 și este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care provin din mediul rural și urban mic.

Cursurile se vor desfășura exclusiv online, sunt gratuite și vor fi susținute de trainerii Simplon România cu implicarea voluntarilor Societe Generale Global Solution Centre.

Programul cursurilor este următorul:

Modul I, octombrie – noiembrie 2023
Carieră și joburile viitorului (pasiuni, perspective de viitor, profil vocațional)
Educație financiară (comportament responsabil, economisire, investiții)

Modul II, ianuarie – februarie 2024
Securitate cibernetică (siguranța pe internet, cyberbullying, gaming)
Inteligență artificială (noțiuni introductive, AI vs. Machine Learning, aplicații)

Modul III, martie – aprilie 2024
Programare în gaming (game development, algoritmi, coding)
Modelare 3D în gaming (grafică digitală, animații, creativitate)

 

Înscrierile se pot face în link-ul de aici: simplonromania.org/future-ready-4-0/

Pentru început, înscrierile se pot realiza doar pentru primul modul, iar restul cursurilor se vor deschide treptat, înainte de începerea claselor.

Future Ready este dezvoltat de Simplon România și susținut de Societe Generale Global Solution Centre ca parte din activitatea companiei de susținere a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.

Sursa: Adrenallina Media, via iTeach