Cadre didactice ale Facultății de Istorie a Universității din București, dar și cadre didactice din mediul preuniversitar vor organiza, online, cursuri de pregătire pentru bacalaureat, pentru disciplina Istorie, dedicate elevilor de clasa a XII-a.
În cadrul fiecărei întâlniri, elevii își vor putea pune bazele teoretice, prin intermediul unei prelegeri susținute de către profesori, iar apoi vor putea dialoga cu aceștia pe marginea modelelor de teste pentru bacalaureat.
Seria evenimentelor a debutat sâmbătă, 19 februarie 2022, cu o discuție introductivă privind proba de istorie și modul de rezolvare a subiectelor. Ședința susținută de prof. Corneliu Riegler, cadru didactic la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București, pe platforma Zoom. Înregistrarea poate fi accesată la următorul link: drive.google.com/drive/folders/1XAy_2R8w-2FpV6afM39X5HkBQ_hpp39G.
Mai multe detalii și informații actualizate în timp real cu privire programul cursurilor de pregătire pentru Bacalaureat organizate de Facultatea de Istorie pot fi consultate atât pe site-ul Facultății de Istorie, cât și pe pagina de Facebook.
Sursă și imagine: Universitatea din București