Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în parteneriat cu Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (Moldova), Save the Children (Kosovo) și ERIKS (Suedia), invită la conferința științifică internațională „Educația privind drepturile copilului: experiențe și oportunități în învățământul preșcolar și primar”.
Scopul conferinţei este de a dezbate și valoriza experiențele epistemice și metodologice din domeniul drepturilor copilului în vederea îmbunătățirii procesului de educaţie pentru drepturile copilului la nivelurile educației timpurii și învățământului primar.
Lucrările conferinței se vor desfășura pe data de 26 noiembrie 2021, cu începere la ora 10:00, în format mixt, online și offline (Clasa Viitorului, UPSC).
Secții tematice ale conferinței:
- Aspecte epistemice și metodologice privind educația în domeniul drepturilor copilului;
- Educație pentru drepturile copilului în contexte curriculare și extracurriculare;
- Medii educaționale bazate pe valorizarea drepturilor copilului;
- Inițiative instituționale privind respectarea, protecția și asigurarea drepturilor copilului.
Programul de activitate va fi concretizat și publicat după finalizarea înregistrării participanților.
La conferință sunt invitați: cercetători; reprezentanți ai mediului academic universitar; cadre didactice și manageriale din învățământul primar și instituțiile de educație timpurie; cadre didactice din instituţiile de învăţământ preuniversitar care predau cursuri opţionale în domeniul educaţiei privind drepturile omului; specialişti din OLDSÎ, instituţii guvernamentale, organizaţii ale societății civile care promovează iniţiative în domeniu.
Doritorii de a participa sunt rugați să completeze formularul de aplicare: docs.google.com/forms/d/194iT0Vdpo3yqMYj9Q-FkEnGUOgGg9MMcvG5uLIXWNgU/edit
În conformitate cu formularele expediate, vor fi oferite certificate digitale de participare.
Textele comunicărilor (articole) în limba română / rusă / engleză, redactate conform cerințelor prezentate, pot fi transmise la adresele:
- pentru secțiile 1, 2 mihaela@upsc.md
- pentru secțiile 3, 4 lilia@upsc.md
Materialele conferinței vor fi publicate într-un volum colectiv cu ISBN, tipărit și plasat în format digital pe pagina web a UPSC.
Termene limită:
- 10.11.2021 – înregistrarea pe baza formularului de aplicare;
- 12.11.2021– expedierea articolului pentru publicare.
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi reprezentanții Comitetului Organizatoric:
- Efrosinia Haheu-Munteanu, dr., conf univ., UPSC efrosinia@upsc.md
- Olesea Cotiujanu, coordonatoare program, CIDDC, oleseacotiujanu@gmail.com
Sursa: organizatorii Imagine: Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova