Scientix caută profesori dinamici, motivați și creativi pentru a se alătura grupului de ambasadori Scientix selectați în rundele anterioare ale proiectului. Ambasadorii Scientix sunt cadre didactice care sprijină diseminarea Scientix, precum și schimbul de practici și cunoștințe în domeniul educației STEM.
Ambasadorii Scientix contribuie la desfășurarea și promovarea activităților Scientix la nivel național și joacă un rol activ în sprijinirea inovației în educația STEM în țările lor. Munca lor este esențială pentru extinderea și consolidarea unei comunități ale cărei valori fundamentale rezidă în schimbul de bune practici la clasă, în special în zona STEM, și asigurarea faptului că elevii au abilitățile necesare pentru a deveni adulți de succes.
În prezent, rețeaua de ambasadori Scientix este formată din 849 de ambasadori activi și dorește să se extindă cu încă 200 de cadre didactice. Apelul este deschis profesorilor din orice țară din lume, iar termenul limită pentru depunerea cererii este 23 noiembrie 2021, ora 12:00 PM (CEST).
Dacă doriți să participați, consultați criteriile de selecție și accesați termenii și condițiile complete, precum și formularul de cerere: scientix.eu/call-for-sa-2021-2022 (în engleză).
* * *
Scientix promovează și susține o colaborare la nivel european între profesori STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), cercetători în domeniul educației, decidenți în politici și alți profesioniști din domeniul educației STEM.
În România, punctul național de contact Scientix este la Universitatea din București. Mai multe informații: facebook.com/Scientix-Ambassador-RO-102406010395366
Sursa: http://scientix.eu/news/news-all/news-detail?articleId=1074952 Imagine: etwinning.net/is/pub/newsroom/highlights/friends-of-etwinning-scientix.htm