Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare ajunge la cea de-a 7-a ediție și deschide înscrierile pentru o nouă serie de cursuri dedicate copiilor cu vârste între 10 și 14 ani. Programul este dezvoltat de Simplon România, organizație non-profit care derulează programe de educație și formare pentru copii și adulți, și urmărește să le ofere copiilor cunoștințe și abilități utile într-o lume aflată într-o continuă schimbare.
De-a lungul celor șase ediții, aproape 3.000 de copii au explorat subiecte care nu fac întotdeauna parte din programa școlară, precum educația financiară sau gândirea critică. Programul îi încurajează să pună întrebări, să verifice informațiile, să ia decizii mai bine informate și să folosească tehnologia cu mai multă încredere și responsabilitate.
Future Ready 7.0 se desfășoară la nivel național și se adresează copiilor din mediul rural și din orașele mici. Cursurile sunt susținute online de trainerii Simplon România, cu implicarea voluntarilor Societe Generale Global Solution Centre. Sesiunile online sunt completate de ateliere fizice interactive dedicate și activități de implicare în comunitate.
Participarea la toate activitățile programului este gratuită.

„Noua ediție ne-a făcut să ne gândim la «cei 7 ani de acasă» și modul în care se traduce expresia în prezent. Pe lângă lucrurile pe care le învață acasă și la școală, copiii au nevoie să știe cum să se descurce într-o lume digitală, cum să treacă prin filtrul critic informațiile pe care le întâlnesc și cum să folosească tehnologia în siguranță. Prin acest program, încercăm să le oferim un spațiu în care să pună întrebări, să testeze și să descopere ce li se potrivește. De la o ediție la alta, am învățat și noi alături de participanți și am adus în program lucruri noi, pornind de la subiectele care le trezesc interesul și la utilitatea lor în ziua de azi.”, a declarat Ioana Rusu, Președinte Simplon România.
Programul cursurilor este următorul:
- Modul I, octombrie – noiembrie 2025
Securitate cibernetică (siguranța pe internet, cyberbullying, gaming responsabil)
Gândire critică și analiza informației (analiză, argumentare, discernământ) - Modul II, decembrie 2026 – ianuarie 2027
Programare în C++ (bazele programării, logică, algoritmi)
Printare 3D & tehnologie creativă (Design 3D, Modelare, Prototipare)
- Modul III, februarie – martie 2027
Educație financiară (comportament responsabil, economisire, investiții)
Inteligență artificială (noțiuni introductive, AI vs. Machine Learning, aplicații pentru copii)
Înscrierile se pot face pe pagina https://simplonromania.org/proiect/future-ready-7/.
Future Ready este dezvoltat de Simplon România și susținut de Societe Generale Global Solution Centre ca parte din activitatea companiei de susținere a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.
Sursa: Raluca Mihăilă, via iTeach
