Simplon România, organizație non-profit care dezvoltă programe educaționale pentru copii și adulți, anunță lansarea celei de-a 5-a ediții a proiectului Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare. Programul își propune să ofere șansa copiilor cu oportunități limitate de a face față cererilor pieței muncii din viitor, prin dezvoltarea unor competențe cheie. Astfel, participanții cursurilor își vor putea descoperi pasiunile, vor căpăta noțiuni de educație financiară și își vor dezvolta competențe tehnice și abilități de prospectare a viitoarei cariere.
Future Ready 5.0 se desfășoară la nivel național, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025 și este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care provin din mediul rural și urban mic.
Cursurile se vor desfășura online, susținute de trainerii Simplon România, cu implicarea voluntarilor Societe Generale Global Solution Centre, iar în primăvară vor avea loc și ateliere fizice interactive. Toate activitățile din program, online sau offline, sunt gratuite pentru participanți.
- Fiecare curs se va desfășura pe parcursul unei săptămâni de marți până joi în intervalul orar 17:30 – 19:30.
- Cursurile sunt gratuite și se adresează copiilor din mediul rural și urban mic cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani.
- Fiecare copil poate participa la mai multe cursuri, însă vă rugăm ca la înscriere să verificați data desfășurării lor și să alegeți doar cursurile la care copilul poate cu siguranță să participe.
Programul cursurilor este următorul:
- Modul I, noiembrie – decembrie 2024
Comunicare și lucru în echipă (Educație Media, Comunicare în Echipă, Proiecte Colaborative)
Educație financiară (comportament responsabil, economisire, investiții) - Modul II, ianuarie – februarie 2025
Securitate cibernetică (siguranța pe internet, cyberbullying, gaming)
Inteligență artificială (noțiuni introductive, AI vs. Machine Learning, aplicații)
Înscrierile se pot face în link-ul de aici: https://www.simplonromania.org/proiecte/future-ready-5/.
Future Ready este dezvoltat de Simplon România și susținut de Societe Generale Global Solution Centre ca parte din activitatea companiei de susținere a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.
* * *
Despre Simplon România
Simplon România creează programe educaționale pentru dezvoltarea competențelor digitale, tehnice și interpersonale, dedicate copiilor și adulților din diverse medii sociale.
Proiectele Simplon România au un caracter dinamic și un conținut interactiv care stimulează creativitatea participanților.
Simplon România susține cele mai noi tehnologii din mediul digital pentru dezvoltarea abilităților necesare în viitor.
Despre Societe Generale Global Solution Centre
Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance.
Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de 3.000 de experți și specialiști, compania deservește 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.
Sursa: Adrenallina Media, via iTeach