În perioada 25-31 martie 2020, profesori în științele educației de la Universitatea din București, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Institutul de Științe ale Educației au desfășurat studiul „Școala online. Elemente pentru inovarea educației”.

Cercetarea, la care au răspuns peste 6.000 de cadre didactice din toate județele și reprezentând toate nivelurile de învățământ, reprezintă unul dintre cele mai mari studii din această perioadă privind modul în care cadrele didactice au perceput intrarea școlii în online.

Publicat astăzi, 4 mai 2020, raportul include analize, concluzii și recomandări.

  • Evidențierea unor disfuncții privind următoarele activități suport pentru învățare: comunicare autentică și relaționare umană, sprijin personalizat pentru elevii cu nevoi speciale de învățare, lipsa unui dialog autentic cu clasa, imposibilitatea urmăririi notițelor elevilor, dificila administrare a probelor evaluative. Un sfert dintre cei intervievați consideră că violența psihologică a cunoscut o intensificare în zona online care fie a compensat interacțiunile față în față, fie chiar a cunoscut o  potențare a fenomenului. De asemenea, lipsa dotărilor tehnice performante, complicațiile generate de necesitatea instalării, mentenanței, setării și managementului platformei, lipsa unor instrumente tehnologice necesare în managementul real al clasei au fost considerate elemente de risc.
  • Profesorii consideră că dedică mai mult timp decât în maniera tradițională și reușesc mult mai greu să motiveze și să mențină treaz interesul elevilor.
  • Pe de altă parte, suspendarea întâlnirilor față-în-față a oferit posibilitatea profesorilor și elevilor să se concentreze în mai mare măsură pe ceea ce este esențial, pe elementele cu impact calitativ, pe capacități și competențe, mai degrabă decât pe conținuturi și pe elemente periferice.
  • Cadrele didactice au avut o experiență de utilizare a unor resurse digitale și în perioada anterioară crizei ceea ce a constituit, în esență, punctul de start  fundamental pentru a face față actualei stări de fapt – fără aceste cunoștințe și capacități dobândite și exersate, probabil că am fi asistat astăzi la o situație mult mai  gravă cu privire la implicarea în activități online.
  • Profesorii din rural par mai puțin dispuși să acorde credit noilor tehnologii, probabil fiind conștienți de unele limitări la nivelul instituției și comunității. Însă toate cadrele didactice sunt în aceeași măsură de acord că vor utiliza în continuare o parte din instrumentele și resursele digitale pe care au început să le folosească în această perioadă.
  • Dacă pentru elevii cu rezultate bune și foarte bune aderența la modul de învățare cu ajutorul tehnologiei este una de lungă durată, pentru elevii cu rezultate școlare medii și slabe acest lucru este mai dificil (ei dispunând de un anumit tip de cod tehnologic restrâns, bazat în special pe utilizarea tehnologiei pentru scopuri de socializare și entertainment). Elevul are acces la informația digitală, dar nu are o obișnuință de a învăța în acest sens, numeroase alte studii arătând anterior prezentului că obișnuința elevilor de a utiliza device-urile este în direcția programelor de socializare, muzică și entertainment. Este un motiv în plus pentru care se evidențiază necesitatea utilizării a unui număr restrâns de soluții și aplicații digitale pentru realizarea activităților didactice online, având în vedere că elevii sunt puși în dificultate de utilizarea mai multor instrumente informatice.

Textul integral al raportului „Școala online. Elemente pentru inovarea educației” poate fi accesat pe situl Universității din București: https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2020/05/Scoala_Online_Raport_aprilie_2020.pdf.

Sursa: Universitatea din București
Imagine: Andrew Neel, pe Pexels