Institutul de Științe ale Educației, Centrul Național eTwinning România, vă invită să vă înscrieți în campania „Echipa eTwinning în școala ta”.

În funcție de numărul de solicitări și de criteriile de selecție, echipa eTwinning va  organiza câte un seminar în aprox. 10 școli din țară, pe parcursul anului 2019. Școlile interesate să devină co-organizatori ai unui seminar local sunt invitate să redacteze un text în care să își argumenteze nevoile de sprijin în desfășurarea activităților eTwinning. Școlile care își exprimă interesul se înscriu în competiție trebuie să se asigure că pot sprijini desfășurarea seminarului prin:

  • alocarea unei săli de seminar dotată cu video-proiector, calculatoare și acces la internet, pentru o perioadă de aproximativ 2-4 ore.
  • invitarea unui număr cuprins între 10-20 cadre didactice (din școala gazdă sau din școli din zonă)

De asemenea, școlile care completează formularul de solicitare a vizitei echipei eTwinning vor face dovada acordului directorului unității (scrisoare de invitare a echipei sau o scrisoare de intenție).Vor fi selectate prioritar școlile care au cel puțin doi profesori înscriși pe platformă, însă aceștia au experiență redusă în implementarea proiectelor eTwinning (maxim 3 proiecte realizate de fiecare profesor până la momentul lansării campaniei) și nu au participat la activități de formare față-în-față, naționale sau europene, în cadrul Acțiunii eTwinning. De asemenea, niciun dintre profesorii școlii nu trebuie să aibă statutul de Ambasador eTwinning.

Dacă unitatea dumneavoastră de învățământ corespunde cerințelor de mai sus și dacă este interesată să participe și să găzduiască un seminar local, vă rugăm să completați formularul disponibil aici.

După verificarea formularului și a condițiilor de eligibilitate, veți fi rugat să trimiteti acordul scolii scanat, prin e-mail la etwinning.ro@gmail.com Un model de acord este disponibil aici.

Termen limită: 18 martie

Criterii de selecție:

  • distribuția rural/urban;
  • distribuția pe zone ale țării;
  • distribuția pe nivel de învățământ;
  • argumentarea nevoilor identificate.

Rezultatele selecției vor fi anunțate prin intermediul site-ului național eTwinning – www.etwinning.ro, iar câștigătorii vor fi contactați direct, pe e-mail, de către organizatori, pentru a stabili perioada desfășurării activității.

Sursa: eTwinning România