Centrul European eTwinning organizează, în perioada 26-28 martie 2026, seminarul internațional Prepared for the future: strengthening basic skills in ECEC and Primary education, în Praga, Cehia.

României îi sunt alocate:

  • 4 locuri pentru participare față în față
  • 7 locuri pentru participare online

Evenimentul se va desfășura în limba engleză, în format hibrid, și se adresează cadrelor didactice din învățământul antepreșcolar, preșcolar și primar care sunt membri ai comunității eTwinning și sunt interesați abordări inovatoare ale dezvoltării competențelor pentru viață ale preșcolarilor și elevilor. De asemenea, se așteaptă ca acest seminar să contribuie la  construirea unei rețele profesionale de educatori angajați în dezvoltarea abilitățile de bază și a competențelor orientate spre viitor în educația timpurie și primară.

Criterii de eligibilitate. Cadrele didactice care doresc să aplice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să predea la nivel de învățământ antepreșcolar, preșcolar și/sau primar;
  • să dețină cont eTwinning;
  • să nu fi desfășurat mai mult de 10 proiecte eTwinning;
  • să cunoască limba engleză la nivel avansat;
  • să nu fi beneficiat de finanțare eTwinning în ultimii 3 ani.

Selecția participanților se va realiza pe baza evaluării calitative a aplicațiilor primite (după verificarea criteriilor de eligibilitate). De asemenea, vor fi avute în vedere aspecte precum: distribuția rural–urban, echilibrul de gen și distribuția pe funcții (didactice sau de conducere).

Cadrele didactice interesate sunt invitate să completeze formularul de înscriere disponibil aici: https://forms.gle/kyvaDyduvfUErVrm6 

Termen limită pentru înscriere: 3 februarie 2026, ora 10:00

Toate costurile aferente participării cadrelor didactice din România la acest seminar vor fi acoperite din bugetul Acțiunii eTwinning.

Publicarea rezultatelor se va face prin intermediul site-ului național eTwinning – www.etwinning.ro

Sursa: eTwinning.ro