Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale a Comunității ,,Educație pentru Știință” va reuni la București aproximativ 200 de participanți: cadre didactice, profesori consilieri, studenți, experți în educație, factori decizionali și reprezentanți ai școlilor, ai universităților, ai institutelor de cercetare și ai organizațiilor non-guvernamentale, reuniți într-o dezbatere amplă despre educație STEM, carierele viitorului și practici pedagogice inovative.
Evenimentul se va desfășura în perioada 6-8 decembrie 2019 la Biblioteca Națională de Fizică din Măgurele și își dedica atelierele și mesele rotunde comunităților de învățare, comunităților de bune practici și proiectelor sistemice în educație. Pe lângă sesiuni plenare, ateliere, mese rotunde, prezentări de proiecte și lucrări științifice, evenimentul propune participanților vizite la institutele de cercetare de pe platforma Măgurele.
Conferinţa se adresează cadrelor didactice de ştiinţe din învăţământul preuniversitar primar și secundar (matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, informatică, tehnologii), studenților care se pregătesc pentru cariera didactică, universitarilor, cercetătorilor în educaţie, membrilor organizaţiilor ce desfăşoară programe educaţionale, decidenţilor, tuturor persoanelor interesate de dezvoltarea unui învăţământ de calitate în domeniul STEM.
Organizatorii conferinței lansează apelul de înscriere pentru participanți. Sunt așteptați să se înscrie profesorii din mediul preuniversitar, profesori consilieri și profesori universitari. Cei interesați să participe la conferință sunt rugați să completeze formularul de înscriere în perioada 8 – 17 noiembrie. Formularul de înscriere poate fi accesat aici.
Organizatorii pun la dispoziția participanților un număr limitat de burse integrale și parțiale, care constau în sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare, de cazare și de masă. Pentru informații suplimentare privind procesul de selecție și tipul de sprijin financiar pentru care sunt eligibili participanții pot fi consultate informațiile de pe site-ul dedicat conferinței.
Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educației pentru Știință este organizată printr-un parteneriat între Universitatea din București, Institutul Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Maritimă Constanța.
Organizatorii își propun să încurajeze și să consolideze dialogul între principalii actori interesați de educație și formare în aceste domenii, să faciliteze promovarea modelelor de bune practici și să susțină cercetarea în domeniul educației STEM, prin fundamentarea politicilor educaționale în domeniu.
Prin această colaborare, partenerii rămân angajați eforturilor de a sprijini transferul de idei și de cunoștințe spre societate, de a contribui în formarea unor rețele de promovare a științei în educație și de a susține excelența în școlile din România.
Sursa: unibuc.ro