AVE (Asociația pentru Valori în Educație), în parteneriat cu MindUP, a creat pentru școlile din România Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL, prin intermediul căruia cadrele didactice vor fi formate să susțină elevii în dezvoltarea socio-emoțională. Programul oferă 10 burse pentru școli publice cu clase primare și/sau gimnaziale și se va desfășura în perioada 26 februarie 2022 – 15 iunie 2023.
- 50 de cadre didactice, împreună cu 10 directori de școală, vor fi implicați în proiect;
- prin program, vor fi instruite cadrele didactice pentru a ajuta elevii să dezvolte relații sănătoase, să înțeleagă și să-și gestioneze propriile emoții;
- înscrierile sunt deschise în perioada 15 decembrie 2021 – 15 ianuarie 2022.
Programul de Dezvoltare Socio-Emoțională – SEL va fi structurat în două părți:
- formarea cadrelor didactice din școlile selectate și implementarea la clasă a instrumentelor și tehnicilor de dezvoltare a competențelor socio-emoționale (26 februarie – 20 decembrie 2022);
- monitorizarea rezultatelor, extinderea programului la alte clase din școală și evaluare a proiectului (15 ianuarie – 15 iunie 2023).
Pentru a fi parte din program, directorii de școli, împreună cu cinci profesori din cancelaria lor, pot să aplice până pe data de 15 ianuarie 2022, prin completarea formularului de înscriere: https://form.jotform.com/213465022370042. Școlile vor fi selectate, în principal, în funcție de motivația lor de a dezvolta un astfel de program în școală și de angajamentul de a rămâne în program pe toată durata lui.
Costul programului va fi susținut în totalitate de AVE.
Formator pentru întregul program va fi Dido Balla, Directorul pentru inovare educațională și parteneriate la MindUP. Acesta va lucra cu echipa AVE pentru a instrui profesorii să ajute elevii în ceea ce privește conștientizarea de sine și gestionarea propriilor emoții, înțelegerea relațiilor cu ceilalți și luarea responsabilă a deciziilor, pe care vor putea să le aplice în comunitate, familie, în școală sau în relația cu colegii de clasă.
Oricine poate recomanda unui director de școală să se înscrie în program, folosind acest link: https://form.jotform.com/213465625681359.
Detalii complete pot fi consultate și pe site-ul Asociației pentru Valori în Educație, https://ave-romania.ro/programul-sel.
Sursa: SmartPoint (via iTeach) Imagine: AVE România