Din 10 octombrie și până pe 10 noiembrie, cadrele didactice pot înscrie școlile, palatele copiilor și grădinițele în programul educativ Școli prietenoase cu natura. Înscrierea și participarea sunt gratuite, la fel și accesul la materialele educative și consilierea oferită de biologii Societății Ornitologice Române (SOR) implicați în program.
Cu fiecare ediție, numărul școlilor prietenoase cu natura e din ce în ce mai mare, iar de anul acesta vârsta participanților va fi din ce în ce mai mică… până la grupa mică.
Prin acest program educativ, biologii SOR se alătură eforturilor educatorilor și dascălilor de a face cât mai atractivă activitatea didactică și de a promova învățarea în aer liber. Astfel, copiii au șansa de a fi în natură mult mai des, de a cunoaște lumea vie de aproape.
Activitățile din program le alimentează creativitatea, le stimulează simțul aventurii, îi ajută să cunoască și să recunoască fauna sălbatică din apropierea școlii sau de acasă, ba chiar și vietățile întâlnite în drumeții sau în tabere. Prin eforturile lor de a proteja plantele și animalele, copiii și cei care îi îndrumă reușesc să facă spațiile din jurul școlilor din ce în ce mai prietenoase cu natura: în sezonul rece hrănesc păsările care iernează la noi, amplasează scorburi artificiale în care vor cuibări ani la rând perechi de păsări cântătoare, instalează hrănitori și adăpători pentru păsări, hoteluri de insecte, plantează arbori și arbuști, dar și specii de plante ale căror flori atrag fluturi și alte insecte polenizatoare.
Schimbarea anotimpurilor nu trece neobservată, nici zilele dedicate naturii, ci sunt celebrate an de an. Concursurile, dar mai ales Olimpiada Speciilor, una din cele mai atractive activități de educație ecologică, accesul la o comunitate online unică se adaugă și ele la lista beneficiilor oferite de programul nostru de educație pentru natură în natură.
Activitățile programului se desfășoară pe tot parcursul anului școlar. Regulamentul este disponibil pe paginile SOR:
Termen limită pentru înscrieri: 10 noiembrie.
Pentru a primi și a menține certificarea de Școală sau Grădiniță Prietenoasă cu Natură, este suficient ca profesorii, educatorii împreună cu copiii să pună în practică în mod corect minim 5 activități din lista propusă. Astfel, au șansa ca la finalul anului școlar să fie premiați și să primească plăcuța programului.
Școlile, palatele și grădinițele care primesc 5 ani consecutivi certificarea, câștigă și marele premiu, un panou educativ.
Pentru mai multe informații consultați pagina programului și/sau scrieți un mesaj la adresa de e-mail: educatie@sor.ro
Sursă și imagini: Societatea Ornitologică Română