European Space Camp” este o tabără de vară care se desfășoară în perioada 8-15 august 2019, în Andoya Rocket Range, Norvegia.
Elevii de liceu din lumea întreagă, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 20 de ani, pasionaţi de spaţiu şi ştiinţe şi cu rezultate bune la fizică şi matematică sunt invitaţi să se înscrie.

Participanţii vor petrece o săptămână în care vor face experimente tehnice cerute într-o campanie spaţială, lucrând ca ingineri spaţiali adevăraţi, învăţând cum să-şi folosească cunoştinţele pe care le au şi lărgindu-și înţelegerea privind ştiinţele aplicate.

Lucrând în grupuri, ei trebuie să își folosească creativitatea și să învețe să colaboreze. Programul include activităţi practice legate de lansarea unei rachete, prelegeri şi activităţi sociale.

Eligibilitate

  •  Participanţii din lumea întreagă, trebuie să aibă între 17 şi 20 de ani (născuți între 1 ianuarie 1999 și 31 decembrie 2002).
  • Să fie fluenţi în limba engleză şi să fie pasionați de știință.

Înscriere

  • Pentru a fi acceptați la ESC 2019, participanții trebuie să primească o bursă. Prin intermediul formularului de înscriere aceștia pot candida pentru un loc la ESC (International), pentru cele două locuri ESA (International) și pentru locul NIFRO (norvegian).
    Locurile ESC nu acoperă costurile de transport spre Aeroportul Andenes – acestea trebuie acoperite de solicitanți.
  • Restul locurilor sunt listate la categoria burse – „scholarships”.
  • European Space Camp va acoperi cazarea și masa în timpul săptămânii de la Centrul Spațial Andøya, precum și transportul de la Aeroportul Andenes până la Rocket Range.

Termen limită: 1 aprilie 2019
Mai multe informaţii: http://www.spacecamp.no
Via: eurodesk.ro