De-a Arhitectura a lansat oferta de ateliere pentru programul național „Școala altfel” din anul școlar 2019-2020. Conform Ministerului Educației din România, programul se va desfășura între 7 octombrie 2019 și 29 mai 2020.Atelierele pe care Asociația De-a Arhitectura le implementează în București și în țară sunt contra cost și se desfășoară în sala de clasă, sub îndrumarea unui arhitect (pregătit pentru a susține cursuri marca De-a arhitectura, pentru copii) și a unui voluntar (voluntarul este opțional, în funcție de disponibilitatea de timp a arhitecților sau a studenților arhitecți voluntari).

Gândite pentru copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, atelierele își propun să îi familiarizeze pe cei mai tineri cetățeni cu diverse noțiuni despre oraș și despre mediul construit, într-o manieră ludică, dezvoltându-le imaginația și stârnindu-le curiozitatea.

De-a Arhitectura oferă 8 ateliere în cadrul programului național „Școala altfel” 2019-2020:

  • Atelier „Structuri vesele”, 3-6 ani
  • Atelier „Planet City”, 6-9 ani
  • Atelier „Arhipălării faimoase”, 6-9 ani
  • Atelier „Descoperă un muzeu – MARe”, 6-12 ani, doar în București și Ilfov
  • Atelier „Detectivi urbani”, 9-12 ani
  • Atelier „Turnurile breslelor”, 9-12 ani
  • Atelier „Cum descâlcim perspectiva”, 12-15 ani, doar în București și Ilfov
  • Atelier „Structuri arhitecturale dinamice”, 12-18 ani

Prezența cadrului didactic este absolut obligatorie la clasă pe perioada desfășurării atelierelor De-a arhitectura, ca și înscrierea prin formularul de pe site-ul asociației. Părinții sunt încurajați să participe ca voluntari.

» Detalii despre atelierele desfășurate în Programul Național „Şcoala Altfel”, anul şcolar 2019-2020 – București şi Ilfov

» Detalii despre atelierele desfășurate în Programul Național „Şcoala Altfel” anul şcolar 2019-2020, în țară – Braşov, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Târgu Mureş, Constanţa, Murfatlar, Năvodari, Eforie, Iaşi, Suceava, Craiova, Ploieşti, Tulcea, Piteşti, Călăraşi, Timişoara, Giroc, Chişoda, Dumbrăviţa, Sibiu, Râmnicu Vâlcea

De-a Arhitectura oferă și resurse gratuite pentru învățători și arhitecți în cadrul programului național „Școala altfel” 2019-2020, resurse pe care le găsiți pe site-ul asociației.

Sursa: de-a-arhitectura.ro/club
Imagine: facebook.com/DeAArhitectura/ / Facebook:de-a arhitectura